JOCUL DE SAH

Șahul (de la cuvântul  persan shah, „rege”) este un joc de strategie între doi jucători.

Şahul este unul din cele mai vechi jocuri inventate de-a lungul timpului. Cu toate că originea lui este foarte disputată, cert este că el a reuşit să dăinuie până în zilele noastre datorită frumuseţii sale, a valorilor estetice ce ni le insuflă, fiind ridicat atât la rang de ştiinţă, cât şi de artă.

Istorici şi cronicari au adus dovezi clare cu privire la existenţa jocului pe cele 64 de pătrăţele, meritele descoperirii sale fiind împărţite între India, China, Persia, Grecia şi Egipt. Descoperirile arheologice (piese de şah din piatră sau fildeş), cât şi picturile murale atestă prezenţa jocului de şah încă din Antichitate. Pictori celebri ai diverselor perioade istorice au surprins pe pânzele lor, în originale moduri, confruntarea acerbă dintre cei doi rivali situaţi de o parte şi alta a tablei de şah.

De-a lungul timpului regulile de joc au suferit modificări importante, fiind influenţate de condiţiile şi stilul de viaţă al diverselor popoare.

Primul joc cu reguli asemănătoare şahului a fost jocul indian chaturanga, apărut în jurul anului 570 e.n. El este considerat de istorici ca fiind strămoşul jocului cu pătrăţele albe şi negre. Acesta se desfăşura între patru adversari, având piese asemănătoare şahului, dar dispuse diferit.

După anul 590 e.n. şahul a pătruns şi în lumea arabă, în Persia, schimbându-şi denumirea în şatrandj. Aşezarea pieselor şi regulile de joc erau foarte asemănătoare celor impuse astăzi în şah. Sub acestă formă avea să pătrundă şi în Europa, fiind raspândit de popoarele arabe prin nordul Africii, cunoscut sub denumirea de şah european.

De-a lungul secolelor şahul european a continuat să se dezvolte, contribuţii importante la stabilirea principiilor de tactică şi strategie, la dezvoltarea deschiderilor şi a finalurilor.