
Colegiul National "Petru Rares"
DESCHIDERI
În deschidere fiecare parte are următoarele obiective:
1.ocuparea centrului - controlul lui se poate face atât prin împingerea pionilor cât și cu ajutorul figurilor (cum este cazul Apărării Alehin);
2.dezvoltarea armonioasă a pieselor;
3.punerea regelui la adăpost.
După ce aceste obiective sunt îndeplinite, urmează definirea strategiei (atacul la rege sau dezvoltarea avantajului pozițional) și reorganizarea pieselor.
Clasificarea:
I.Joc deschis (1.e4 e5)
Jocul celor patru cai este o deschidere în șah ale cărei mutări esențiale sunt: 1.e4 e5 , 2.Cf3 Cc6 , 3.Cc3 Cf6. Partida continuă astfel: 4.Nb5 Nb4, 5.0-0 0-0, 6.d3 d6 ,7.Ng5 N:c3 ,8.bc De7. În această poziție negrele au avantaj pozițional.

Apărarea Spaniolă începe cu următoarele mutări: 1. e4 e5 2. Cf3 Cc6 3. Nb5 Vedem că fiecare mutare este făcută cu tempo, albul se dezvoltă atacând, iar negrul se apără la rândul său dezvoltându-se la fel.

II. Joc semideschis (1.e4, negrul mută altceva decât 1...e5)
Apărarea Caro-Kann a fost alcătuită de șahiștii germani Caro și Kann. Este arma preferată a șahitilor stilului pozițional care se străduie să aibă cât mai multe figuri pe tablă. Varianta clasică: .e4 c6, 2.d4 d5.

Apărarea franceză este una dintre cele mai populare replici la 1.e4, fiind folosită și la nivel profesional. O problemă pentru negru, mai ales în cazul jucătorilor amatori, poate fi dezvoltarea nebunului de pe c8, deoarece pionul de pe e6 îl blochează.

III. Joc închis (1.d4 d5)
Gambitul damei este o deschidere de șah care demarează cu mutarea: 1.d4 d5 2.c4. Gambitul poate fi acceptat sau poate fi refuzat de către jucător. Cu această mutare se intră în Gambitul Damei. Toate deschiderile care sacrifică temporar un pion, sunt denumite convenţional gambite! Aici, negrul are posibilitatea să captureze la c4 şi să rămână temporar cu un pion în plus, dar în schimb lasă centrul pe mâna albului.

Apărarea Slavă este o deschidere de şah care debutează cu mutarea: 1.d4 d5 ,2.c4 c6. În Apărarea Slavă, negrul protejează punctul strategic d5, dar în același timp acesta lasă deschisă calea nebunului din c8. Pentru moment, subminarea centrului prin c6-c5 ar duce la piedere de tempo și de aceea negrul va căuta în continuare, după schimbul pionului din c4, să obțină contrajoc pe flancul damei.
